Un nou drept de proprietate în loc de venit minim garantat

Johannes Mosmann (10/2008)

Dezbatere pe tema venitului minim garantat: Răspuns la articolul lui Götz Werner „anthroposophische Steuerreform” (revista Contraste 281, februarie 2008)

În ediţiile revistei Contraste din ianuarie, februarie, iunie şi vara anului 2008 Rahel Uhlenhof, Philip Kovce şi Elisabeth Voß au furnizat o dezbatere pe tema finanţării venitului minim garantat. Uhlenhof şi Kovce favorizează o finanţare printr-un impozit pe cheltuieli, Voß o finanţare printr-un impozit pe venit. Deoarece Uhlenhof şi Kovce sunt antroposofi, şi vor în mod vădit să aducă tezele lui Götz Werner în legătură cu antroposofia, au intrat în dezbatere ideile lui Rudolf Steiner despre reformarea raporturilor dintre stat, economie şi cultură. Prin aceasta a luat naştere impresia că modelul venitului minim garantat bazat pe finanţare prin impozit ar avea ceva de a face cu sociologia lui Rudolf Steiner sau cu mişcarea triplei structurări a organismului social iniţiată de el. Aceste lucruri vor fi puse în ordine în cele ce urmează.

Venitul de bază, indiferent cu ce formă de finanţare, nu are câtuşi de puţin de a face cu Rudolf Steiner şi cu ideea sa privind tripla structurare a organismului social. Aceasta o ştie şi Götz Werner:

Unde vreţi să vă referiţi, în privinţa venitului de bază, la Rudolf Steiner? Rudolf Steiner a vrut să-i preluăm metoda, dar nu să aducem în lume aserţiunile sale.
(Götz Werner în „Das Goetheanum” 24/2008)

Este fireşte foarte lăudabil că Götz Werner, deşi se declară antroposof, nu se agaţă de cuvintele lui Rudolf Steiner. Însă el are şi motivele sale foarte personale pentru aceasta, căci cuvânt cu cuvânt, Rudolf Steiner spune în felul următor:

Noţiunea angajatorului – puteţi găsi aceasta în conferinţele mele anterioare şi în cartea mea privind chestiunea socială -, noţiunea patronului, în contextul unei dezvoltări sociale reale, trebuie de fapt să dispară. Căci poate exista un patron numai în măsura în care acesta este un proprietar al muncii, iar tocmai un proprietar al muncii nu trebuie să mai existe... Pe aceasta trebuie pus cel mai mare preţ, pe faptul de a se înţelege o dată în sfârşit noţiunea reală a muncii, căci un angajator care nu munceşte el însuşi nu ţine în realitate de întreprindere, ci este un parazit al muncii.
(Rudolf Steiner în Betriebsräte und Sozialisierung, GA 331, S.114)

Sau:

Acesta este cancerul ordinii sociale actuale, că în cadrul procesului economic nu pot fi cumpărate doar produse, ci se pot cumpăra şi munca şi drepturile. Cumpărând munca, se dobândeşte posibilitatea de a trage această muncă în procesul economic, adică de a o viola. Iar prin faptul că poate fi cumpărat dreptul de folosire a pământului, a proprietăţii funciare, se dobândeşte putere. Trebuie să se înţeleagă faptul că nu se poate ieşi din această calamitate dacă aceste lucruri nu sunt combătute radical.
(Rudolf Steiner în Betriebsräte und Sozialisierung, GA 331, S.62).

Rudolf Steiner s-a ridicat în mod radical împotriva acestei calamităţi. Lui nu i-a fost de ajuns ca proprietarilor să li se ia şi apoi să se împartă din nou o parte din banii pe care aceştia îi storc de la oamenii care muncesc. Rudolf Steiner a vrut să se ajungă să se excludă din capul locului ca cineva să poată să aibă pretenţia de a intra în posesia rodului muncii altor oameni, din simplul motiv că poartă titlul de proprietar al pământului sau al mijloacelor de producţie. Începând cu 1918 Steiner s-a implicat activ în consiliile întreprinderilor şi a cerut în mod public muncitorilor să ocupe fabricile şi să preia ei înşişi conducerea întreprinderii. Aşadar, Steiner nu a oscilat, cum afirmă Uhlenhof şi Kovce, între interesele muncitorilor şi cele ale patronilor, ci a luat poziţie în favoarea muncitorilor, şi aceasta atât de lipsit de echivoc, încât a ajuns să meargă prea departe chiar şi pentru sindicate. Căci Steiner voia ca muncitorii să se elibereze cu adevărat de cei care îi conduceau:

Trebuie să ne fie clar că consiliul întreprinderii este gândit astfel că acesta va deveni adevăratul conducător al unei întreprinderi, astfel că întreg patronatul, aşa cum este conceput în prezent, dispare de pe lângă acest consiliu al întreprinderii.
(Rudolf Steiner în Betriebsräte und Sozialisierung, GA 331, S. 222)

Fireşte, consiliile întreprinderilor trebuiau să fie ceva cu totul diferit de ceea ce ne reprezentăm în ziua de azi: Nu muncitorii din cadrul unei singure întreprinderi, ci toţi muncitorii trebuiau să se întrunească la un nivel aflat deasupra unei singure întreprinderi, reunind toate întreprinderile dintr-un domeniu anume. (Despre consiliile întreprinderilor: Sylvain Coiplet,  Anarchismus und soziale Dreigliederung – Ein Vergleich). Fireşte, acest lucru nu convenea sindicatelor, căci acestea aveau nevoie de vechile raporturi de putere, pentru ca ele însele să fie folosite, la rândul lor. Oricum, Steiner nu a făcut un secret din ceea ce credea despre compromisurile cu boşii economici şi cu politicienii:

Aceasta nu înseamnă în acest caz de fapt nimic altceva, decât de a dresa oamenii ca aceştia să se simtă bine în slujba capitalismului.
(Rudolf Steiner in Betriebsräte und Sozialisierung, GA 331, pag.116)

Mişcarea consiliilor întreprinderilor din 1919 a eşuat apoi din cauza opoziţiei sindicatelor, iar mişcarea triplei structurări a organismului social a suferit o contralovitură dură (a se compara cu: Albert Schmelzer, Die Dreigliederungsbewegung 1919).

Elisabeth Voß a scris despre abordarea lui Steiner:

Aceasta este teorie economică liberală clasică, ca şi cum nu ar exista puncte de plecare diferite, de la care pornesc cei implicaţi în astfel de negocieri. În acest tablou nu apar diferenţe de interese din cauza raporturilor de putere, proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie şi a diferenţelor dintre situaţiile socio-economice.
(Elisabeth Voß Contraste, ediţia 281, februarie 2008, pentru contextul iniţial clic aici. (în germană))

Lui Elisabeth Voß nu i se poate aduce niciun reproş. În fapt, critica ei ilustrează perfect concepţia despre lume a lui Götz Werner. Această concepţie despre lume se află însă într-un contrast vădit cu cea a lui Rudolf Steiner, care a afirmat în mod clar că este un adept al anarhismului (aici în germană). Acest lucru nu a putut să-l ştie Elisabeth Voß – de ce ar fi trebuit să nu aibă încredere în Uhlenhof şi Kovce? În definitiv aceştia nu sunt singurii antroposofi care propagă modelul wernerian al venitului de bază. Aceasta însă nu se explică prin imaginea despre lume a lui Rudolf Steiner, ci mai degrabă tocmai prin faptul că partizanii lui Rudolf Steiner sunt ei înşişi beneficiari ai raporturilor existente.

Opera lui Rudolf Steiner cuprinde peste 350 de volume – este aşadar uşor să găseşti undeva un citat pentru a-ţi justifica propria ideologie cu ajutorul lui Steiner, atunci când e nevoie. Şi astfel, de exemplu, corespunde întrutotul adevărului atunci când Uhlenhof şi Kovce afirmă că Rudolf Steiner s-a declarat în favoarea unui impozit pe cheltuieli. Acest lucru poate fi înţeles însă abia atunci când se cunoaşte faptul că Steiner voia să instaureze o dreptate în privinţa veniturilor prin aceea că nimeni nu mai poate apela în negocierea venitului său la vreun drept de proprietate. Despre raportul dintre „angajator“ şi „angajat “ Steiner a scris în lucrarea sa fundamentală privind chestiunea socială, Die Kernpunkte der sozialen Frage (Punctele fundamentale ale problemei sociale), că în realitate angajatul îl plăteşte pe angajator, prin aceea că produce mărfuri pentru acesta din urmă. Însă, prin faptul că angajatorul este proprietar al mijloacelor de producţie, şi prin aceasta din capul locului şi proprietar al mărfurilor produse, el interpretează raportul său cu angajaţii ca şi cum el ar plăti angajaţii din contravaloarea produselor. Prin proprietatea asupra mijloacelor de producţie aşa-numitul angajator ar putea să determine pur şi simplu el însuşi raportul în care se împarte contravaloarea mărfurilor produse în colaborare, aflându-se într-o poziţie de câştig.

Conform lui Rudolf Steiner, această proprietate trebuie de aceea să dispară, iar în locul ei trebuie să apară proprietatea muncitorilor asupra locului lor de muncă. Fireşte că şi în acest caz pot exista firi inventive, care coordonează procesele de muncă. Însă, cu toate acestea, ele nu au o proprietate asupra locului de muncă al muncitorilor, prin care pot fi extorcate câştiguri de pe urma acestora. Cu atât mai mult însă, când proprietatea a fost neutralizată, iar întreprinderile au fost „socializate”, se manifestă raporturile veridice, iar cei care coordonează munca trebuie apoi să-şi negocieze propriul venit cu muncitorii. Ei nu mai pot să preseze preţul mărfurilor furnizate lor de către muncitori, ci trebuie să plătească acum preţul pe acestea le au cu adevărat. Acestea sunt negocierile despre care vorbeşte Rudolf Steiner, şi despre care Elisabeth Voß presupune că ar corespunde teoriei economice liberale clasice.

Dacă din drepturile de proprietate nu mai poate lua în niciun fel naştere vreo „valoare adăugată”, atunci un impozit pe venit nu mai are niciun sens, însă o corelare a impozitului cu natura cheltuielilor cu atât mai mult. Acesta este fundamentul impozitului pe cheltuieli propuse de Steiner. Susţinătorii lui Götz Werner izolează declaraţii ale lui Steiner, fără a ţine seama de contextul care le fundamentează. Apoi numesc aceasta gândire „deschisă”. Ca urmare, unei teorii economice protecţioniste i se dă cu ajutorul lui Rudolf Steiner o aură esoterică, prin care aceasta exercită apoi o putere de atracţie magică asupra multora care în mod cert îşi doresc din toată inima o societate mai umană.

Însă Rudolf Steiner numeşte obiectul scrierii sale „Punctele fundamentale ale problemei sociale”, în care dezvoltă ideea unei triple structurări a organismului social ca imagine contrară statului naţional unitar, după cum urmează:

Această scriere reprezintă o formă a organismului social în care atât noţiunea salariului suferă o modificare, cât şi vechea noţiune a proprietăţii.
(Rudolf Steiner în Die Kernpunkte der sozialen Frage, GA 23, S.108).

În prezent, în toată lumea se implică oameni în favoarea ideii susţinute în această scriere, de a lichida vechea noţiune a proprietăţii. Cine doreşte să-şi facă o imagine despre ce este vorba în această privinţă nu ar trebui să-l întrebe pe Götz Werner, ci ar trebui să arunce o privire asupra site-ului www.dreigliederung.de. Site-ul este cea mai citită sursă pe această temă şi oferă pe lângă multe alte texte (în germană) şi lucrarea Die Kernpunkte der sozialen Frage („Punctele fundamentale ale problemei sociale”) spre descărcare gratuită.

Traducere: Mihail Avramescu